Adrian Vascu, ANEVAR: Valoarea impozabilă a clădirii nu va fi valoarea de piaţă a acesteia, potrivit noului Cod Fiscal. "Terenul face diferenţa"

Autor: Andreea Neferu 28.08.2014

Valoarea impozabilă a unei clădiri nu va mai fi egală cu valoarea de inventar a acesteia sau cu valoarea de piaţă, potrivit proiectului noului Cod Fiscal, a declarat Adrian Vascu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).

“O clădire în Bucureşti, spre exemplu, poate avea aceeaşi valoare să o construieşti, dar nu aceeaşi valoare de piaţă pentru că terenul face diferenţa. De aici, valoarea clădirii nu este acelaşi lucru cu valoarea de piaţă”, a spus Vascu, în cadrul conferinţei “Valoarea impozabilă a clădirilor conform noului Cod Fiscal”, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu ANEVAR.