Prin alegerea premierului polonez Donald Tusk la conducerea Consiliului European Europa arată clar ce vrea: o mână de fier contra Rusiei şi creştere economică

Autor: Bogdan Cojocaru 01.09.2014

Cu Tusk la conducerea Consiliului, Germania acaparează practic toate funcţiile-cheie ale Uniunii Europene. Viitorul preşedinte al Comisiei Europene , luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a fost scos din anonimatul politic şi promovat de cancelarul german Angela Merkel, iar preşedintele Parlamentului European Martin Schulz este un politician german.



Prin alegerea premierului polo­nez Donald Tusk la conducerea Consiliului European, liderii UE au pus în fruntea celei mai puternice instituţii europene un aliat al Germaniei în vremuri în care influenţa Berlinului în Europa este mai mare ca niciodată după al Doilea Război Mondial, pe şeful unei economii care n-a văzut recesiunea în ultimii 20 de ani şi pe vârful de lance al ofensivei politice a UE contra Rusiei.

Consiuliul European este cea mai pu­ternică instituţie europeană deoarece reu­neşte toţi şefii de state sau de guverne din Uniunea Europeană. În acest cadru, ei ho­tă­răsc, printre altele, strategiile econo­mice şi de politică externă pe care le urmează UE.

Funcţia de preşedinte al Consiliului este mai mult onorifică, dar în actualul context economic şi extern alegerea lui Tusk este mai mult decât sugestivă pentru ce vrea Europa.

Actualul preşedinte, belgianul Herman Van Rompuy, recunoaşte că sancţiunile economice şi financiare aplicate de Occident contra Rusia cauzează probleme statelor membre, însă „acesta este preţul care va trebui plătit“. Sub ghidajul lui Tusk, Consiliul European va trebui să se asigure că preţul merită plătit.

 

Uniunea energetică

Tusk s-a folosit de contextul conflictului cu Moscova pentru a propune ca statele din Uniunea Europeană să achiziţioneze în bloc gaze naturale pentru a avea o putere de negociere mai mare în faţa Rusiei. Acesta ar fi un pas spre crearea unei uniuni euro­pene a energiei bazate pe „solidaritate“, di­versificarea surselor de aprovizionare şi mai ales pe cărbune, care trebuie „reabilitat“ ca sursă de energie.

Industria poloneză este dependentă de energia de cărbune, un combustibil ieftin, dar foarte poluant.

Economia poloneză nu a cunoscut recesiunea nicicând după prăbuşirea regimului comunist, aceasta în condiţiile în care zona euro şi UE au fost zguduite de criza economică mondială şi de criza datoriilor din uniunea monetară. Perfor­manţa are mai multe motive. Astfel, siste­mul bancar şi cel financiar poloneze nu s-au confruntat cu şocuri semnificative. Datoriile personale sunt la niveluri reduse. Polonia nu este atât de dependentă de intrările de capital, aşa cum sunt alte economii mici din regiune, şi nici nu se bazează la fel de mult pe exporturi.

De asemenea, Polonia nu a renunţat la moneda proprie şi de aceea îşi poate îmbunătăţi competitivitatea prin depre­ciere.

Totodată, în timpul crizei guvernul a continuat să majoreze investiţiile gestio­nând eficient fondurile europene.

Preşedintele Consiliului nu are o putere executivă mai mare decât ceilalţi membrii. Statutul lui este guvernat de principiul primus inter pares (primul între egali). Rolul preşedintelui este de a pregăti şi prezida şedinţele Consiliului şi de a reprezenta UE pe plan extern.

Tusk german şi Merkel poloneză

Tusk îşi are rădăcinile politice în sin­di-catul anticomunist Solidaritatea şi este înne­bunit după fotbal. Sub regimul comunist, el şi-a pus în practică ideile liberale con­ducând o mică afacere de vopsit industrial. În acele vremuri antrepre­noriatul privat era ceva rar, însă parte­neriatele mici erau tolerate de Partidul Comunist, scrie AFP.

După prăbuşirea paşnică a regimului comunist în 1989, Tusk împreună cu câţiva prieteni au pus bazele Congresului Liberal Democrat, care insista pe privatizarea economiei. El este premier din 2007.

Tusk este un admirator declarat al preşedintelui american Ronald Reagan şi al premierului britanic Margaret Thatcher, supranumită doamna de fier. Premierul polonez este un aliat apropiat al Angelei Merkel. El se mândreşte cu originea dintr-o minoritate etnică din regiunea nordică Kashubia, unde influenţele germanice sunt puternice, în timp ce Merkel a spus că are strămoşi polonezi.

 

Tusk şi jocul de v-aţi ascunselea cu euro

Pe 10 septembrie 2008 premierul polonez Donald Tusk a şocat lumea financiară când, vorbind în deschiderea summitului economic internaţional de la Krynica, a anunţat că Polonia va intra în zona euro până la sfârşitul anului 2011, cu toate că economia nu îndeplinea toate condiţiile care i-ar fi permis aceasta, iar pentru adoptarea euro ar fi fost nevoie de modificarea constituţiei. Investitorii şi analiştii considerau că Polonia putea adopta euro cel mai devreme în 2013.

Ţinta a fost considerată de presă foarte agresivă, iar comentariilor lui Tusk li s-a pus eticheta de cel mai puternic angajament al Poloniei în privinţa intrării în zona euro. În octombrie obiectivul a fost confirmat de guvern. Pe 11 decembrie 2009, Tusk a amânat atingerea ţintei pentru 2015, iar în 2011 adoptarea euro a fost amânată pentru 2016. Acum, Polonia nu mai are o ţintă clară.