Care au fost cele mai mari 10 tranzacţii semnate în piaţa imobiliară în acest an

Autor: Cristi Moga 06.09.2014

Cea mai mare tranzacţie din acest an pe piaţa imobiliară a fost până în prezent achiziţia de către grupul francez Auchan a unui număr de 12 centre comerciale formate din hiper­mar­ke­turi şi galeriile de magazine aferente, o afacere de circa 280 de milioane de euro ale cărei detalii părţile implicate deocamdată nu le-au făcut publice. Cele 12 proiecte găzduiesc tot atâtea magazine Auchan amenajate în spaţiile unor foste hipermarketuri real cumpărate de grupul francez.

Familia Mulliez, care controlează grupul Auchan, îşi consolidează prin această achiziţie pre­zenţa în România, însă tranzacţia este mai mult determinată de dorinţa de a scăpa de plata chi­riilor decât de o creştere în atractivitate a imo­biliarelor româneşti în ochii grupurilor străine.

În total, în primele opt luni ale anului au fost tranzacţionate terenuri, spaţii comerciale, birouri sau centre logistice cu o valoare de piaţă de circa 750 de milioane de euro, dar piaţa imobiliară locală con­tinuă să lipsească de pe radarul investitorilor strategici sau, în cel mai bun caz, pâlpâie slab într-un colţ de monitor.

Locul secund în topul tranzacţiilor este ocupat de vânzarea de către RREEF, parte a grupului Deutsche Bank, a unui pachet de 78% din firmele care deţin clădirile de birouri BOC şi BOB din Pi­pe­ra, afacere care a consemnat exit-ul puter­ni­cului grup german de pe piaţa locală şi consolidarea por­tofoliului Global­worth, fond al omului de afaceri grec Ioannis Papalekas.