Petrom a finalizat investiţii de 600 mil. euro la Petrobrazi. Programul iniţial era de 750 mil. euro şi viza extinderea capacităţii

Autor: Roxana Petrescu 13.09.2014

Petrom, cea mai mare companie locală, a finalizat un program de investiţii de 600 de milioane de euro în rafinăria Petrobrazi, singura capacitate de procesare a petrolului pe care o mai are în portofoliu, după ce în 2011 a închis rafinăria Arpechim.

Iniţial, programul de investiţii valora 750 de milioane de euro, dar acesta a fost redimensionat până la 600 de milioane de euro. În prezent, rafinăria Petrobrazi are o capacitate de 2,4 milioane de tone anual şi este destinată să rafineze integral producţia de petrol a Petrom.

După programul de mdoernizare, rafinăria produce circa 46% din necesarul de carburanţi al României. Cel mai important aspect este faptul că producţia de motorină a rafinăriei a crescut de la 0,9 milioane de tone, la 1,5 milioane de tone. În România, se consumă circa  6 milioane de tone de carburanţi, din care două treimi reprezintă consumul de motorină.

"Programul iniţial era de 750 de milioane de euro, dar a fost redus la 600 de milioane de euro", a declarat Manfred Leitner, membru în directoratul OMV, responsabil pentru activitatea de rafinare şi marketing.

Lucrările de modernizare au început în 2010, iar în perioada modernizării rafinăria a continuat să funcţioneze cu excepţia a două întreruperi, una în 2012 şi una în 2014.

"Acesta este unul dintre marile proiecte ale Petrom din ultimii 10 ani", a declarat Mariana Gheorghe, directorul general executiv al României.