Germanii de la SGB-SMIT vor să cumpere Retrasib cu 7,7 milioane de euro

Autor: Radu Bostan 15.09.2014

Grupul german SGB-SMIT va plăti 34 milioane de lei (7,7 mil. euro) pentru a prelua toate acţiunile producătorului sibian de transformatoare Retrasib (simbol bursier RTRA), cu scopul de a-şi extinde capacitatea de producţie, arată un anunţ trimis Bursei de la Bucureşti.

Germanii vor oferi 0,3414 lei pentru fiecare titlu al Retrasib, un preţ cu 0,7% mai mare decât cel la care se tranzacţionau titlurile companiei luni dimineaţă, 0,339 lei.