Dispare şi meşterul mustăcios de la BauMax. Consiliul Concurenţei a aprobat vânzarea celor 15 magazine din România

Autor: Cristi Moga 18.09.2014

Reţeaua austriacă de bricolaj BauMax, care a intrat pe piaţa locală în 2006 prin deschideri de magazine la Sibiu şi Braşov, va ieşi din România în următoarele luni după ce Consiliul Concurenţei a aprobat recent vânzarea celor 15 magazine către grupul francez Leroy Merlin.

Exit-ul austriecilor, companie a cărei imagine este reprezentată de un meşter animat, cu mustaţă şi salopetă roşie, vine la scurt timp după ce germanii de la OBI au închis cele şapte magazine pe care le aveau în România, în timp ce magazinele Bricostore vor dispărea de asemenea până în primăvara anului viitor, după ce reţeaua franceză a fost cumpărată de grupul britanic Kingfisher.

Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia fără condiţii, ţinând cont că Leroy Merlin deţine în prezent în România doar două magazine situate pe şoseaua Chitilei din Bucureşti şi în Craiova. Totuşi, rămâne de văzut ce decizie vor lua francezii cu privire la magazinul BauMax din Chitila, situat la câteva sute de metri distanţă de magazinul Leroy Merlin.

BauMax pleacă din România ca urmare a dificultăţilor financiare cu care se confruntă familia Essl, acţionarii companiei, dar şi a rezultatelor sub aşteptări înregistrate pe piaţa locală. Compania nu şi-a publicat informaţiile financiare pentru anul 2013, dar potrivit informaţiilor ZF, cifra de afaceri a companiei a fost de circa 110 milioane de euro, în scădere de la un nivel de 122 mil. euro în 2012.