HP se va sparge în două companii şi va concedia încă 5.000 de oameni

Autori: Adrian Seceleanu , Luiza Chiroiu 07.10.2014
Compania americană Hewlett-Packard (HP), care este şi cel mai mare angajator din IT în România, se va sparge în două com­panii, mutare prin care businessul de com­putere şi imprimante va fi separat de cel prin care gigantul furnizează către mediul cor­porate echipamente (servere, unităţi de sto­care) la pachet cu software servicii.

Numele celor două noi companii care vor fi listate la bursă va fi HP Enterprise şi HP Inc. Meg Whitman, CEO al HP, a declarat că odată cu separarea în două HP va fi capabilă să atace „agresiv“ oportu­nităţile de pe piaţă. „Separarea va oferi fiecărei companii independenţă, focus, resurse financiare şi flexibilitate pentru a se adapta la evoluţiile pieţei şi la cerinţele clienţilor“, a declarat Whitman.

Ca parte a acestui proces de restructurare, HP va reduce cu circa 5.000 de oameni numărul de angajaţi de la circa 300.000 în prezent. De când a preluat mandatul de CEO al HP, Whitman a concediat 50.000 de angajaţi. Compania nu a precizat în ce ţări va fi redus numărul de angajaţi.

Până acum însă România - unde HP a avut anul trecut (în medie) 432 de oameni în organizaţia co­mer­cială (HP România SRL) şi 2.869 în centrul de servicii (Global e-business operations centre SRL - GEBOC) - a fost ferită de va­lurile mari de restructurări.

Centrul de servicii HP GEBOC avea şi ieri publicate pe site câteva zeci de anunţuri de angajare pentru operaţiunile din Bucureşti şi Cluj-Napoca, pentru poziţii pornind de la agenţi de relaţii cu clienţii până la ingineri software. Anul trecut afacerile cumulate ale HP în România (prin cele două companii) s-au ridicat la 130 de milioane de euro.

HP se adaugă pe lista companiilor din do­meniul tehnologiei care au decis să-şi se­pare afacerile sau să renunţe la o parte din ele, pentru a menţine un nivel satisfă­cător al competitivităţii. De exemplu, EBay a anunţat săptămâna trecută sepa­rarea de unitatea PayPal.

De asemenea, International Business Machines (IBM) a renunţat la operaţiunile diviziei de hardware, vânzând chiar unitatea de calculatoare în 2005 şi unitatea de servere anul acesta, ambele către grupul Lenovo.

Divizia de calculatoare personale şi im­pri­mante a raportat venituri de 55,9 miliarde de dolari în ultimul an fiscal, în timp ce di­vi­zia de servicii şi soluţii IT a înregistrat veni­tu­ri de 55,6 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă.

Din 2011, de când Whitman a preluat conucerea companiei, HP a lansat produse noi şi a făcut concedieri, pentru a reduce costurile. HP nu a mai inut pasul cu competitorii săi, întrucât clienţii s-au orientat către smartphone-uri şi tablete, iar anul trecut şi-a pierdut poziţia de lider pe piaţa calculatoarelor personale, Lenovo devenind cel mai mare producător de astfel de echipamente.