Fondul Palmer Capital accelerează lichidările de acţiuni la Prospecţiuni

Autor: Ioana Tudor 08.10.2014
Fondul britanic de investiţii Palmer Capital Emerging Europe Equity Fund a vândut un milion de acţiuni ale firmei de prospectare geologică Prospecţiuni Bucureşti (PRSN) contra sumei de circa 121.000 lei (27.500 de euro), potrivit unei notificări publicate pe bursa de la Bucureşti. Pachetul vândut reprezintă 0,14% din capitalul social al Prospecţiuni. Tranzacţia s-a realizat la preţul de 0,1215 lei/titlu, cu aproape 5% sub cotaţia la care se tranzacţionau ieri titlurile societăţii. Palmer Capital a lichidat în ultimul an pachete importante din acţiunile deţinute la firma de prospectare, ca parte a unei strategii de ieşire de pe bursa românească. Doar anul acesta fondul a vândut în total peste 10,6 milioane de acţiuni, diminuându-şi participaţia la Prospecţiuni cu 1,5%.
 
Firma de prospectare a încheiat primul semestru cu afaceri de 120,2 mil. lei, în scădere cu 10% comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi pierderi de aproape trei ori mai mari, de 37,7 mil. lei. Acţiunile societăţii erau în creştere cu până la 4,4% ieri după-amiază şi se tranzacţionau la preţul de 0,1278/unitate. Compania are o capitalizare de 87,8 mil. lei. Cel mai mare acţionar al Prospecţiuni este omul de afaceri Ovidiu Tender, prin Tender S.A., cu un pachet de 55,7% din acţiuni. Un alt acţionar important este fondul de investiţii SIF Muntenia (SIF4), cu o deţinere de 11,8%.