România are şase luni să intre pe lista unor fonduri de 1.400 mld. $

Autor: Roxana Pricop 09.10.2014

Facilitarea accesului investitorilor străini la piaţă şi încă o companie de talia Petrom şi Romgaz vor aduce bursei de la Bucureşti calificarea în liga pieţelor emergente urmărite de fonduri de investiţii de 1.400 miliarde de dolari.

Termenul este însă extrem de scurt, pentru că în luna iunie 2015 este data limită pentru includerea pe lista scurtă. Însă ultimele discuţii au loc în lunile februarie-martie, astfel că mai sunt doar şase luni pentru îndeplinirea condiţiilor.

Două companii listate la bursa de la Bucureşti, respectiv Petrom şi Romgaz, îndeplinesc acum criteriile de mărime şi lichiditate impuse de compania americană MSCI pentru pieţele emergente. Grupul de distribuţie Electrica ar putea fi a treia companie, iar proiectul de lege ce modifică legea pieţei de capital ar putea aduce îndeplinirea celorlalte cerinţe impuse MSCI.

Bursa de la Bucureşti este acum piaţă de frontieră, potrivit standardelor MSCI, iar de mai bine de un an depune eforturi pentru a intra pe lista scurtă a candidaţilor pentru promovarea în categoria pieţelor emergente.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

criteriile de piaţă emergentă, stadiul actual al BVB; diferenţa dintre o piaţă de frontieră şi una emergentă din punct de vedere al sumelor alocate de fondurile de investiţii 

- detalii despre prevederile proiectului de lege de modificare a legii pieţei de capital.

- ce spune Dragoş Manolescu, direc­tor de investiţii la OTP AM, despre modificările legislative şi trecerea BVB la statutul de piaţă emergentă