Lista autostrăzilor deschise în circulaţie în ultimii doi ani, dar care nu au spaţii de servicii, benzinării sau spaţii comerciale

Autor: Andreea Neferu 10.10.2014

România a deschis în ultimii doi ani circa 250 de kilometri de autostrăzi, însă pe niciunul dintre aceste tronsoane nu există nici acum benzinării, spaţii de servicii sau parcări. Compania de drumuri spune că în acest moment se află în stadiul în care vrea să elaboreze documentaţiile pentru lansarea unei licitaţii prin care să concesioneze spaţii pe marginea autostrăzilor. Cu alte cuvinte, până la apariţia unei prime benzinării pe aceste autostrăzi noi ar urma să mai treacă cel puţin un an, potrivit estimărilor ZF. 

 

La peste doi ani de la deschi­derea autostrăzilor Bucureşti - Ploieşti şi Cernavodă - Med­gi­dia - Con­stanţa, şoferii care tranzitează aceste şosele nu au de unde să-şi alimenteze maşinile cu carburant şi nici nu pot găsi un spaţiu comercial de unde să-şi cumpere o apă sau un suc.

Mai mult, pe Bucureşti - Ploieşti este funcţional doar un singur nod rutier de intrare-ieşire, şi anume cel care face legătura cu localităţile Snagov şi Ghermăneşti, astfel că, odată ce un şofer a intrat pe autostradă dinspre centura Bucureşti, acesta trebuie să meargă cel puţin 20 de kilometri pentru a putea ieşi de pe autostradă şi pentru a căuta o staţie de alimentare cu carburant.