Efectul deficitului bugetar mic: construcţiile de infrastructură s-au prăbuşit cu aproape 30%

Autor: Andreea Neferu 10.10.2014

Lucrările de construcţii inginereşti, adică de infrastructură, au scăzut puternic anul acesta, primele opt luni ale lui 2014 aducând un declin de 28,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.



Scăderea construcţiilor de infrastruc­tu­ră vine în contextul în care cheltuielile cu investiţiile au fost tăiate la sânge de stat, acestea scăzând cu circa 18% în perioada ianuarie-august, potrivit datelor de la Ministe­rul de Finanţe.

În încercarea de a urmări un deficit bu­getar cât mai mic, guvernul a preferat să „rete­ze“ investiţiile publice, lăsând de izbe­lişte, prin­tre altele, şi infrastructura, un domeniu în care pot fi create zeci de mii de locuri de mun­­că şi care, în aval, poate stimula şi alte industrii. Deficitul bugetar a fost în primele opt luni ale anului de doar 0,24% din PIB, în vreme ce de­fi­citul pe tot anul este proiectat la 2,2% din PIB.

Statul a transformat din planuri pe hâr­tie în investiţii concrete mult mai puţine proiecte de infrastructură anul acesta şi a redus drastic sumele direcţionate către acest sector.