Ministrul Economiei: Un nivel "suficient" al TVA ar fi 19-20%

Autor: Carol Dan 15.10.2014

"Cu timpul trebuie luată o măsură de scădere (a TVA - n.r.), depinde şi de nivelul de colectare a celorlalte taxe. Un nivel de 19-20% este suficient", a spus Niţă.

TVA a fost majorată de Guvern, în vara anului 2010, de la 19% la 24%.

Ministrul Economiei a adăugat că dacă statul ar reuşi să colecteze 37-39% venituri din PIB probabil nu va mai fi nevoie de alte taxe şi impozite, precum taxa pe stâlp.

"Eistă nemulţumiri că fiscalitatea este mare, dar comparativ cu alte ţări e mică. Luaţi Germania, de exemplu, luaţi state cu economie foarte dezvoltată...", a continuat Niţă.

El a adăugat că este nevoie de bani la bugetul de stat, precum şi pentru şcoli, şi "mai nou şi pentru armată".

Niţă a mai spus că ar fi nevoie şi de o înţelegere între partidele politice pentru elaborarea unui cod fiscal pe termen lung, care să nu mai fie modificat de fiecare dată când se schimbă puterea.