Cum arată economia fiecărui judeţ după numărul de companii străine şi ponderea acestora în numărul total firmelor

Ziarul Financiar 18.10.2014

Străinii controlează o treime din cele 650.000 de companii din România şi generează 50% din cifra de afaceri a businessului local, respectiv 125 mld. euro din cele 250 mld. euro înregistrate în 2013,  arată o analiză realizată de ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

Străinii şi-au concentrat investiţiile în Bu­cureşti şi Ilfov – zonă care adună 49% din nu­mărul total de companii străine (93.000 de companii), în judeţele situate la frontiera cu Un­garia (Arad, Bihor şi Timiş), în Constanţa – poarta României la Marea Neagră, în Cluj şi Bra­şov, acestea fiind de altfel singurele opt judeţe din România în care numărul de firme cu capital străin trece de 5.000. Alte 14 judeţe sunt ocolite de investitorii străini, unde capitalul din afară nu a reuşit încă să ajungă la un nivel de cel puţin 1.000 de com­panii. În Gorj şi Vaslui, doar 7% din numărul total de companii au capital străin, acesta fiind cel mai scăzut nivel din economia locală.

Ce steag are capitalul străin

Investitorii înregistraţi în Olanda conduc detaşat în topul companiilor străine cu o pondere de 12-13% (150 mld. lei) în cifra de afaceri totală a companiilor din România. Poziţia Olandei este explicată însă de numărul mare de companii americane, italiene, franceze, germane, belgiene, de investitori cu origini în Turcia sau Rusia, dar şi de antreprenori locali care îşi derulează afacerile din România prin intermediul unor companii înregistrate în Olanda.