Dobânda Robor a ajuns la minimul ultimei luni

Autor: Ciprian Botea 16.10.2014

Indicatorul Robor la 3 luni, utilizat de bănci ca referinţă pentru costul creditelor de retail în lei, a coborât ieri sub nivelul de 2,8% pe an şi a ajuns la un minim al ultimei luni, un semnal că presiunea pe lichiditatea din sistemul bancar s-a mai diminuat. Dobânzile interbancare crescuseră la peste 3% pe an în septembrie, ceea ce a determinat BNR să intervină pe piaţă şi să furnizeze lichiditate prin operaţiuni repo. Anterior, dobânzile se stabilizaseră la circa 2% pe an, astfel că mulţi clienţi ale căror rate la credite s-au ajustat luna trecută  trebuie să plătească acum mai mult la bancă.