Scăderi în lanţ pe bursele externe. Germania şi SUA conduc plutonul

Autor: Roxana Pricop 17.10.2014

Scăderile brutale şi de 10% ale burselor externe din ultimele două săp­tă­mâni i-au năucit pe investitori. Analiş­tii spun că în astfel de momente cea mai bună strategie este mutarea pe cash şi folosirea scăderilor drept oportunităţi de achiziţii.

„Scăderile curente sunt doar parte a unei corecţii negative mai importante. Decizia de a ieşi pe cash devenea cea mai prudentă încă de la începutul toamnei. Cu datele observabile acum, rămân la aceeaşi părere. Dacă scăderile continuă, investitorii pot lua în considerare oportunitatea iniţierii unor poziţii de cumpărare graduale“, a spus Mihai Nichişoiu, analist la casa de brokeraj Tradeville.

Cel mai popular indice american Dow Jones Industrial Average a scăzut în mai puţin de o lună de la maximul istoric de 17.279 puncte, atins pe 19 septembrie, la 16.040 de puncte în deschiderea şedinţei de joi, mare parte din scădere fiind înregistrată în primele două săptămâni ale lunii octombrie.

La Bucureşti, vânzările masive de pe pieţele externe s-au văzut mai bine abia ieri, când indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu până la 2,5%.