BCE a început să cumpere obligaţiuni garantate, pentru a ajuta la stimularea economiilor

Autor: Anca Dumitrescu 20.10.2014

O persoană apropiată situaţiei a precizat că BCE cumpără obligaţiuni garantate pe termen scurt, dintr-un număr de ţări, în tranşe de câte 25 de milioane de euro.

Obligaţiunile sunt garantate prin împrumuturi, precum cele ipotecare pentru locuinţe, şi sunt considerate cele mai sigure obligaţiuni vândute de bănci.

Programul BCE face parte dintr-un pachet de măsuri de stimulare anunţat în septembrie, care a inclus reducerea dobânzilor la noi minime record şi planul de achiziţie de obligaţiuni garantate prin active.

BCE nu a stabilit o ţintă precisă pentru aceste achiziţii şi nu se cunoaşte valoarea achiziţiilor efectuate luni.

Începând de săptămâna viitoare, BCE va anunţa în fiecare zi de luni valoarea achiziţiilor săptămânale de active.