Spitalele contribuie cu 27% la businessul Regina Maria

Autor: Ioana David 26.10.2014
Fady Chreih, directorul executiv al Regina Maria, unul dintre principalii operatori de pe piaţa privată de servicii medicale, spune că în 2013 spitalele au avut o pondere de 27% în businessul companiei.
 
Anul trecut, Regina Maria a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 46,4 mil. euro, în creştere cu 20% faţă de anul precedent, ceea ce înseamnă că spitalele au realizat un rulaj de aproape 13 mil. euro.
 
Regina Maria deţine spitalul Euroclinic, spitalul Băneasa, ambele din Capitală, un spital de obstetrică-ginecologie şi pediatrie în Braşov şi un campus medical la Bacău.
 
Ponderea pe care spitalele o au în businessul Regina Maria este de aproape trei ori mai mare comparativ cu ponderea acestora în piaţa totală de servicii medicale.