„Ori rămânem în secolul XIX, ori ne luptăm pentru o creştere economică de 5%“

Autor: Mirabela Tiron 27.10.2014

Nicio instituţie a statului nu este pro-business, interesele politice sunt divergente faţă de cele ale mediului economic.

 



România nu poate spera la o creştere economică de 5% anual în următorii zece ani fără consum şi investiţii, a fost una dintre concluziile întâlnirii ZF Expert „România 5%“ de joi 23 octombrie, la care au participat şapte antreprenori români care consideră că avansul de 5% trebuie să fie în mandatul oricărui antreprenor, executiv, companie mică sau multinaţională.

„Ori rămânem în secolul XIX, ori ne luptăm pentru o creştere economică de 5%, altfel nu ne apropiem de Euro­pa. Suntem foarte departe. Românii trebuie să găsească soluţii pentru a creşte cu 5%, împreună. Toţi trebuie să împingem la acest lucru“, a spus Mihai Marcu, preşedintele MedLife, cel mai mare jucător din piaţa serviciilor medicale private, o companie fondată în urmă cu 18 ani în care lucrează astăzi aproape 3.000 de oameni. „Deficitul bugetar este la un nivel absurd de mic. Nu ne putem permite aşa ceva. Suntem prea în urmă.  Noi nu avem nevoie să crească PIB-ul dacă tăiem investiţiile şi nu creştem consumul. Avem nevoie de consum, indiferent de industrie. Dacă nu avem consum, nu existăm“, a mai spus el.

Deficitul bugetar a fost în primele opt luni ale anului de doar 0,24% din PIB, prognoza pentru tot anul fiind de 2,2% din PIB, însă prin politica de reducere a cheltuielilor cu investiţiile, statul a lăsat de izbelişte industrii în care pot fi create zeci de mii de locuri de muncă şi care, în aval, pot stimula şi alte industrii.

„România a trăit din export, dar acest lucru nu s-a reflectat şi în nivelul de trai. Puterea de cumpărare a scăzut dramatic. Cheia dezvoltării este încurajarea companiilor româneşti, şi mici şi mari“, a spus Raul Ciurtin, preşedintele şi principalul acţionar al Albalact, una dintre cele mai mari 20 de companii care produc bunuri de consum în România cu aproape 1.000 de angajaţi.

Antreprenorii români prezenţi la întâlnirea organizată de ZF spun că de mult nu mai aşteaptă să fie ajutaţi de stat, speră doar să apuce vremurile în care statul să nu le mai pună beţe în roate, să nu mai schimbe regulile în timpul jocului, să aibă o atitudine pro-business.

„Ţara asta nu are management, pentru că nu are viziune. Incompetenţa este peste tot. Nicio instituţie a statului nu este pro-business. Ar trebui un consiliu economic care să conducă ţara, care să decidă ce ministru este numit unde“, a spus Eugen Păturan, antreprenorul român care a adus pe piaţă francizele de încălţăminte Bata şi New Balance.

România şi-a pierdut suflul în ultima perioadă, coborând de la o creştere a PIB-ului de 3,5% anul trecut şi estimări care mergeau până la 4% pentru acest an la un nivel de numai 1,2% în trimestrul doi al acestui an.