CNI vrea să construiască un bazin de înot la Focşani, proiect estimat la 7,4 milioane euro

Autor: Ioan Dornescu 03.11.2014

Contractul de proiectare şi execuţie pentru obiectivul de investiţii "Bazin de înot - polo - Baza sportivă Aleea Stadionului nr.2" va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut, potrivit unui anunţ al CNI.

Termenul pentru finalizarea contractului este de 42 de luni de la data atribuirii.

Lucrările vor fi finanţate de la bugetul de stat, prin cel al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, bugetul local, precum şi alte sume legal constituite. Ofertele pot fi depuse până la 16 decembrie.

CNI a fost înfiinţată în anul 2001, se autofinanţează şi funcţionează sub autoritatea MDRAP. Compania derulează programe de interes public şi social precum "Săli de sport" sau "Sistemul integrat de apă şi canalizare în localităţi cu până la 50.000 de locuitori". În perioada 2002 - 2013, CNI a finalizat aproximativ 1.300 de obiective de investiţii în cadrul programelor derulate.