O nouă atracţie pentru turişti, în Londra: pasajul transparent deasupra Tamisei. Galerie Foto

Autor: Alexandru Nanu 16.11.2014

Cea mai nouă şi spectaculoasă atracţie a podului londonez Tower Bridge este podeaua pietonală de sticlă aflată la peste 42 de metri înălţime deasupra râului Tamisa, a cărei construcţie a costat peste 1 milion de lire sterline, scrie Daily Mail.

În primă fază a fost deschisă doar jumătate din pasarela de 1 milion de lire sterline, care leagă partea de sud cu cea de nord a podului, urmând ca pe 1 decembrie să fie deschisă şi a doua parte, aflată în paralel cu prima.

Fiecare panou de sticlă al pasarelei are o lungime de aproape 11 metri, are o grosime de 7,2 centimetri şi cântăreşte aproape 544 kg. Turiştii care doresc să traverseze pasarela trebuie să plătească 9 lire.