Veniturile din vânzări ale Antibiotice au stagnat în primele nouă luni, la 217 milioane de lei

Autor: Marius Oncu 14.11.2014

În primele nouă luni ale anului trecut, profitul net s-a situat la 17,7 milioane de lei.

"Preocuparea principală a societăţii Antibiotice în perioada ianuarie-septembrie 2014 a fost să asigure o creştere suplimentară a consumului de medicamente pe piaţa internă din farmacii şi spitale, respectiv la pacienţi, de la 220,8 milioane lei in 2013, la 236 milioane lei în 2014 (creştere de 6,9%)", se arată într-un raport transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Concomitent cu avansul consumului de medicamente la pacienţi s-a urmărit şi realizarea profitului, iar câştigul brut de 23,6 milioane lei în primele nouă luni din acest an a fost mai mare cu 24% faţă de perioada similară a anului trecut, notează compania.

Creşterea de 6,9% înregistrată de Antibiotice în ianuarie-septembrie a fost superioară ritmului pieţei pharma, care a avansat cu 5,2%.

"Societatea Antibiotice îşi menţine poziţia de lider pe segmentul medicamentelor generice comercializate în spitale, pe piaţa medicamentelor generice ocupand locul 5, cu o cotă de piaţă de 6,4%. Pe piaţa farmaceutică internă ocupă locul 11, cu o cotă de piaţă de 2,6%. Segmentul farmacii retail deţine o pondere de 60% în valoarea realizată de companie (139,7 milioane lei), în creştere cu 6% faţă de 2013. Segmentul Hospital înregistrează o creştere de 8%,de la 89,2 milioane lei în 2013 la 96,4 milioane lei în 2014", se arată în raportul Antibiotice.

Exporturile din primele nouă luni ale anului 2014 s-au situat la 18,36 milioane de dolari, în urcare uşoară 18,04 milioane de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut. Trendul înregistrat de export în acest an a fost determinat de conflictele din zona araba (Irak şi Libia) şi de situaţia politică din Rusia şi Ucraina.

Ca urmare a proiectelor în derulare ce au în vedere obţinerea autorizaţiilor de punere pe piaţă în cursul anului 2015, tendinţele exportului pentru anul viitor sunt de creştere, notează compania.

Statul controlează, prin Ministerul Sănătăţii, 53,02% din acţiunile Antibiotice Iaşi, iar SIF Oltenia are 12,02% din titluri.

La cotaţia de 0,5660 lei/acţiune de la sfârşitul şedinţei de vineri, compania are o capitalizare de 380 de milioane de lei (85,83 milioane de euro).