„Dosarul 782“ din programul SRL-D: „Am prins primul val de tineri întreprinzători“

Autor: Mădălina Dediu Panaete 22.11.2014

Cătălin Burduhos are o experienţă de mai mulţi ani în vânzări, în special în domeniul transporturilor şi logisticii, iar din 2011 îşi împarte timpul între jobul dintr-o multinaţională şi administrarea a două cafenele din Oradea sub brandul Stefabi Cafe.

Antreprenorul a prins primul val al fondurilor nerambursabile de la stat acordate pentru tinerii care dezvoltă o afacere de tip SRL-D şi a reuşit să obţină banii necesari deschiderii primei cafenele în mallul Oradea Shopping City.

„Am deschis prima cafenea la sfârşitul anului 2011 - începutul anului 2012. Am prins primul val de tineri întreprin­zători din programul SRL-D. Ţin minte că aveam dosarul 782 înscris la program. Din momentul în care am depus dosarul şi până s-au decontat banii a durat un an“, îşi aminteşte Cătălin Burduhos, 31 de ani, care acum lucrează în management şi coordonează un punct de lucru al unei companii multinaţionale din transport.

În vara anului 2012 şi-a extins afacerea şi a preluat o cafenea în complexul comercial unde deţine un hipermarket în prezent şi retailerul Auchan. În total, până acum antreprenorul a investit circa 50.000 de euro în aceste două locaţii, bani provenind din fondurile nerambursabile de la stat, un credit şi fonduri proprii.

Cătălin Burduhos spune că a observat faptul că mulţi tineri care şi-au deschis un business au plecat de la domeniul în care lucrau, ceea ce poate fi un avantaj, însă consideră că, deşi nu avea experienţă şi nu cunoştea piaţa cafenelelor, „toate se învaţă“. „Fondurile de la stat au fost un real ajutor“, afirmă antreprenorul, care are şase angajaţi în cele două cafenele.  El spune că proiectul pentru obţinerea fondurilor de la stat nu a fost greu de întocmit şi că se gândeşte la un eventual business în acest domeniu. „Mă gândesc să diversific puţin activitatea, poate încep să fac proiecte pentru fonduri europene pentru alţi antreprenori pentru că nu mi s-a părut foarte complicat.“

Cât despre vânzările cafenelelor, antreprenorul spune că anul acesta nu a fost un an foarte bun pentru business şi că speră să recupereze în perioada sărbătorilor, când traficul din malluri creşte.  „Anul viitor sper să ajungem la nivelul din 2012 – cel mai bun an de până acum. Deocamdată aşteptăm să vedem cum vor evolua lucrurile, ce se va întâmpla şi cu economia şi apoi poate ne vom mai extinde.“

Anul trecut, firma Stefabi SRL-D, care administrează cele două cafenele, a avut o cifră de afaceri de 367.000 lei (83.000 euro) şi o pierdere netă de circa 6.000 lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Antreprenorul spune că cei care vor să-şi deschidă o afacere şi vor să închirieze un spaţiu trebuie să citească cu atenţie contractul de închiriere.  „Mare atenţie la contractele de închirieri mai ales când e vorba de centre comerciale. Trebuie să fii atent la durată, la clauze ascunse sau să consulţi un specialist pentru că deseori un astfel de contract poate avea şi 80 de pagini şi te uiţi poate la sumă şi nu eşti atent la alte lucruri mai importante care te pot constrânge la un moment dat să pleci din spaţiul respectiv de exemplu“.