Poem/ de Sorin Lucaci
Autor:
Ziarul de Duminica
21.11.2014
aş vrea ca dimineaţa să aibă forma sânilor tăi
să deschid uşa sufrageriei şi aburul cafelei să-mi
şoptească bine ai venit
apoi seara să prindă contur şi să ia forma
volkswagenului tău roşu
să stau lângă tine pe canapeaua extensibilă de două
locuri
fără teama de a deveni ridicol
cum aş sta la umbra unui cireş japonez
să deschid cu sfială o carte
din care cineva să-mi spună
Ridică-te! Ia-ţi patul şi umblă