Bilanţ preliminar pentru cel.ro: 5 mil. euro de Black Friday

Autor: Adrian Seceleanu 26.11.2014
Corsar Online, compania care administrează cel.ro - unul dintre cele mai mari magazine online locale -, a înregistrat vânzări de 5 mil. euro în cadrul campaniei promo­ţio­nale organizate cu ocazia Black Friday, a declarat pentu ZF Tiberiu Pop, director general şi acţionar al firmei.
 
„Momentan încă procesăm comenzile. Am primit în jur de 25.000 de comenzi în valoare de aprope 5 mil. euro,  număr care e aproape triplu faţă de cele înregistrate în anul precedent“, a spus Pop. El a adăugat că ritmul comenzilor a rămas ridicat şi după în­cheierea campaniei. „Chiar dacă Black Fri­day a luat sfârşit, numărul comenzilor a ră­mas în continuare dublu faţă de o zi norma­lă, situaţie ce a dus la întârzieri în livrarea lor chiar dacă pentru acest an ne-am pre­gătit cu o suprafaţă dublă de depozitare faţă de anul trecut şi cu mult mai mulţi angajaţi“.