Xella: Aportul construcţiilor în PIB ar trebui să fie de 10%. Aceasta este o zonă sănătoasă pentru industria de profil

Autor: Andreea Neferu 01.12.2014

Marius Dragne, CEO al filialei din România a producătorului ger­man de materiale de zi­dărie Xella, spune că cel mai stabil segment din zona construcţiilor a fost anul acesta cel rezidenţial, în timp ce sectorul in­frastruc­turii nu a înre­gis­trat o evoluţie similară, ci din contră.

„Rezidenţialul este mai mult legat de investiţiile private şi au existat semnale pozitive pentru acest segment încă de la sfârşitul anului 2013. Au existat eforturi şi din partea băncilor de a relaxa creditarea şi, de asemenea, un su­port important a venit şi din partea pro­gra­mului «Prima casă», pe partea de locuinţe multif­amiliale. Pe infrastructură nu a existat aceeaşi emulaţie şi efervescenţă“, afirmă Dragne.

El adaugă că accelerarea absorbţiei de fonduri europene, susţinerea investiţiilor în infrastructură, precum şi continuarea pro­gra­mului „Prima casă“ pot reprezenta motoare de creştere a industriei construcţiilor, în ansamblu, după ce aceasta a suferit o contracţie de peste 40% din cauza crizei.

„Aportul construcţiilor trebuie să fie de 10% în PIB, poate chiar 11%. Aceasta este o zonă sănătoasă şi este zona pe care o merită sec­torul construcţiilor“, susţine Dragne. Construcţiile au avut o contribuţie de 7,9% în PIB anul trecut, în contextul în care în 2008 aveau o pondere de 11% şi contribuiau cu o treime la creşterea economică de la acea vreme, care ajungea la peste 7%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor transmise de INS.

Dragne mai spune că în piaţa materialelor de construcţii lupta pe preţ este în 2014 cel puţin la fel de prezentă ca în anii anteriori, din cauza diferenţelor destul de mari între oferta şi cererea existente în piaţă.