Grupul APS din Cluj a cumpărat un dezvoltator de soft prezent pe piaţa din Marea Britanie
Grupul Active Power Solutions (APS), controlat de omul de afaceri clujean Cătălin Chiş, cu afaceri estimate la aproape 20 de milioane lei (4,5 milioane euro) şi 250 de angajaţi, a cumpărat firma Barandi Solutions Ltd, specializată în dezvoltarea de software la comandă. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, preluarea fiind realizată în decurs de şase luni prin intermediul companiei din grup Life is Hard, numită anterior KL Software.
„Această achiziţie contribuie la consolida-rea businessului şi ne va permite o dezvoltare accelerată pe pieţele pe care le vizăm pentru următorii doi ani“, a declarat Cătălin Chiş.
Anul trecut, Barandi Solutions, deţinută anterior de Andrei Barabaş, a obţinut venituri de circa 800.000 lei (250.000 dolari). Compania are sediul central în Cluj-Napoca şi un centru de vânzări la Londra.
Achiziţia Barandi Solutions completează oferta companiei Life is hard, a cărei activitate se axează pe dezvoltarea de soluţii software pentru piaţa locală, cu produse software destinate pieţei externe. Astfel, fiecare din cele două companii de software va avea propriul obiectiv, piaţa locală în cazul Life is Hard şi pieţele externe în cazul Barandi Solutions, şi va continua să funcţioneze ca entitate de sine stătătoare. „Dacă noi eram orientaţi strict pe dezvoltarea de produse pentru piaţa din România, Barandi Solutions realizează proiecte de outsourcing pentru clienţi din Anglia, SUA, Olanda, Germania. Prin sinergia celor două firme vom reuşi să oferim soluţii IT mult mai complexe şi variate pentru o piaţă globală“, a menţionat Erik Barna, directorul general al firmei Life is Hard. Compania era cunoscută anterior sub numele de KL Software, însă odată cu achiziţia Barandi a iniţiat şi un proces de rebranding.