Irina Stoian, directorul de resurse umane al Cetelem: Am făcut în fiecare an majorări salariale. În prezent, salariul mediu este de peste 2.000 de lei brut pe lună

Autor: Adelina Mihai 08.12.2014

Salariile celor aproape 800 de angajaţi ai companiei de credite de consum Cetelem au crescut în fiecare an cu valori cuprinse între 4 şi 5%, astfel că în prezent salariul mediu brut în companie este mai mare de 2.000 de lei, spune Irina Stoian, directorul de resurse umane al Cetelem.

„Am crescut salariile în fiecare an, în funcţie de inflaţie şi de infor­maţiile din stu­diile de salarizare. Avem şi pentru anul viitor planuri în acest sens şi, deşi bu­ge­tul nu s-a validat încă, ma­jo­ră­rile sa­la­riale vor fi în linie cu ceea ce se întâmplă în piaţă. Nu am blocat creşterile salariale şi nu am redus nici bugetele de training în ultimii ani, pen­tru că sunt factori motivatori pentru anga­jaţi“, a spus Irina Stoian, care coor­do­­nează politicile de HR pentru Cetelem de mai bine de 11 ani.

Cu un nivel mediu de 2.000 de lei brut pe lună (1.424 de lei net), sa­la­­riile angajaţilor Cetelem sunt cu circa 14% sub nivelul salariului mediu la nivel na­ţio­nal (de 2.349 de lei brut în septem­brie) şi de peste 2,5 ori mai mici decât sa­la­riul mediu din domeniul inter­me­die­ri­lor financiare (bănci şi IFN-uri), po­tri­vit datelor de la Institutul Naţional de Sta­tistică.

 

30 de ani este vârsta medie a anga­ja­ţi­lor Cetelem

Media de vârstă în rândul anga­ja­ţilor Cetelem din România este de 30 de ani, iar 100 dintre angajaţii companiei lucrează de peste un deceniu în aceeaşi organizaţie, adică de la înfiinţare.