Cine este managerul de 31 de ani care închiriază apartamente cu 6.500 euro/lună

Autor: Cristi Moga 16.12.2014

Clubul Rezidenţial Stejarii, dezvoltat de omul de afaceri Ion Ţiriac în pădurea Băneasa din nordul Capita­lei, a ajuns la un grad de ocupare de 75% la patru ani de la finalizarea construcţiei, apartamentele proiectului fiind închiriate la preţuri cuprinse între 1.000 şi 6.500 de euro/lună.

Ţiriac a dezvoltat la Stejarii opt blo­curi cu 285 de apartamente şi înain­te de finalizarea construcţiei a decis să închirieze locuinţele, astfel că doar 7-8 apartamente au fost vândute.

Andreea Cojocaru, managerul de 31 de ani care gestionează închirierea apartamentelor din Stejarii, şi-a propus ca la sfârşitul anului viitor să ducă la 95% gradul de ocupare al proiectului, cel mai mare pariu imobiliar al lui Ion Ţiriac.

„Sunt persoane interesate de achiziţia apartamentelor, dar ne-am propus să păstrăm abordarea şi să continuăm procesul de închiriere pentru a menţine nivelul serviciilor din proiect. Faţă de sfârşitul anului trecut, gradul de ocupare a crescut de la 58% la 75%, iar până la sfârşitul anului viitor vrem să ajungem la 95%“, a declarat Andreea Cojocaru, sales manager al Stejarii.