BCR: O nouă reducere a dobânzii-cheie este aşteptată datorită inflaţiei scăzute

Autor: Liviu Popescu 18.12.2014

Evoluţia sub aşteptări a ratei inflaţiei, estimată la puţin peste 1% la finalul anului, creşte probabilitatea unei noi scăderi a dobânzii de politică monetară a BNR în şedinţa de la începutul anului viitor, crede Radu Crăciun, economistul-şef al BCR. Dobânda-cheie este în prezent la 2,75% pe an, de la începutul anului fiind efectuate cinci ajustări ale acesteia. Aşteptările sunt ca BNR să opereze încă o reducere de un sfert de punct procentual în şedinţa din 7 ianuarie. „Deoarece sunt şanse destul de mari ca inflaţia să rămână sub marginea inferioară a intervalului ţintit de banca centrală în prima jumătate din 2015, putem asista la o reducere de dobândă la următorul consiliu al BNR pe probleme de politică monetară şi eventuale reduceri ulterioare în nivelul rezervelor minime obligatorii”, a spus Crăciun.

Preţurile de consum au coborât în noiembrie cu 0,2% faţă de luna precedentă, pe fondul scăderii preţurilor la alimente şi combustibili. Rata anuală de creştere a încetinit de la 1,44% la 1,26%. BNR are o ţintă a inflaţiei anulă de 2,5%, plus sau minus un punct procentual. Analiştii BCR estimează, de asemenea, că dobânzile pe termen scurt ar putea rămâne la niveluri scăzute, influenţate în principal de politica monetară a băncii centrale, în timp ce evoluţia randamentelor la titlurile de stat va fi determinată de sentimentul investitorilor şi de impactul măsurilor de relaxare monetară derulate de Banca Centrală Europeană.