Creditarea prin Prima casă accelerează: 25.000 de clienţi au luat credite de 4 mld. lei anul acesta

Autor: Liviu Popescu 19.12.2014

Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a acordat anul acesta 25.000 de garanţii prin Prima casă, programul guvernamental prin care băncile vând credite imobiliare garantate de stat, valoarea finanţărilor fiind de 4 miliarde de lei (900 de milioane de euro).

Valoarea medie a unui credit a fost de 36.000 de euro, similar cu cea de anul trecut. Cei mai mulţi clienţi au cumpărat aparta­mente cu două camere vechi, construite înainte de 2008.

Aproximativ 7.500 de garanţii au fost acordate în perioada septembrie-noiembrie, în creştere cu 52% faţă de perioada similară a anului trecut, valoarea finanţărilor acordate în această perioadă fiind de 280 mil. euro. Guvernul a suplimenat în toamnă plafonul de garanţii.

„Evoluţia portofoliului de garanţii şi a creditelor garantate aferente confirmă faptul că acest produs financiar răspunde cerinţelor pieţei, La data de 15 decembrie avea înre­gistrate un număr total de 130.000 de con­tracte de garantare, încheiate în perioada 2009-2014, valoarea finanţărilor susţinute fiind de aproape 5 miliarde de euro“, potrivit reprezentanţilor fondului de garantare.