UE a adoptat noi sancţiuni care interzic investiţiile şi croazierele în Crimeea

Autor: Ioana Bojan 19.12.2014

Uniunea Europeană a adoptat noi sancţiuni vizând Crimeea, prin care interzice toate investiţiile europene, precum şi croazierele, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de „anexarea ilegală“ a acestei peninsule ucrainene de către Rusia, scrie AFP. UE „a impus importante sancţiuni suplimentare privind investiţiile, serviciile şi schimburile cu Crimeea şi Sevastopol, cu scopul de a reafirma politica Uniunii, care constă în nerecunoaşterea unei anexări ilegale de către Rusia“, a anunţat într-un comunicat Consiliul European, care reprezintă cele 28 de state membre. Şefii de stat şi de guverne din UE s-au reunit în plin haos financiar în Rusia, o consecinţă a sancţiunilor economice pe care i le-a impus Occidentul, pentru a dezbate viitorul relaţiilor lor cu Moscova.