Pudoare/ de Gheorghe Pruncuţ

Frumoasă eşti, de-ai rămânea copil

Să mă înveţi cum timpul se amână,

Să ne jucăm tăcuţi într-un azil –

Bătrân mă simt, abia de-o săptămână.

Şi te sărut pe tâmplă şi pe mână,

Şi mă priveşti, de parcă-ncetişor

Se roagă apa rece din fântână

Să-mi dai pudoarea ultimului zbor.

Eu te-am găsit naivă pe câmpii,

Te-am adunat la ghemul vieţii mele,

Când Moş Crăciun împarte jucării,

La doi nebuni cu ochii în podele.