Kolinda Grabar-Kitarovic, „doamna de fier” a Croaţiei

Autor: Bogdan Cojocaru 13.01.2015

Alegerea conservatoarei Kolinda Grabar-Kitarovic la preşedinţia Croaţiei sugerează revenirea celui mai nou membru al Uniunii Europene la politicile naţionaliste care au dominat scena politică a ţării în perioada de după războiul care a dezmembrat Iugoslavia, scrie The New York Times. Grabar-Kitarovic este fostă asistent al secretarului general al NATO, fost ambasador al Croaţiei în SUA şi fost ministru de afaceri externe şi europene în din 2005 până în 2008, când prioritatea sa era ghidarea ţării în UE şi NATO. Grabar-Kitarovic a câştigat duminică alegerile prezidenţiale cu puţin peste 50% din voturi.

O victorie ca conservatorilor ar putea avea ca rezultat alunecarea Croaţiei spre naţionalismul de dreapta, direcţie care ar putea pune în pericol relaţiile ţării cu fostele republici iugoslave vecine, inclusiv Serbia, cu care a dus război. Poziţia de preşedinte este mai mult ceremonială, dar preşedintele are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte armata şi politica externă. Alegerile pentru preşedinte ar putea fi un barometru al scrutinului general de la sfârşitul acestui an. Croaţia se confruntă cu o rată a şomajului de aproape 20%.