Cele 12 pelerinaje spre Santiago de Compostela/ de Ziarul de duminică

Ion Nicolae

Camino de Santiago – Drumul care a făurit Europa

Editura Meronia

Două volume, 690 pag., 32 hărţi, anexe. Anunţată ca proiect în interviul pe care ni l-a acordat autorul, cunoscut antropogeograf bucureştean (vezi numărul revistei noastre din 14 august 2009), lucrarea – din care am prezentat extrase în anul ce s-a încheiat – se remarcă prin modul original de tratare a temei pelerinajului către Santiago de Compostela, capitala Galiciei, a cărei catedrală adăposteşte moaştele apostolului Iacob. Suntem avertizaţi prin chiar subtitlul (prezent pe foaia de gardă)  – însemnări de călătorie – subtitlu lămuritor şi derutant în acelaşi timp. Lămuritor pentru că avem de a face cu o prezentare subiectivă a unui traseu de pelerinaj mai mult decât milenar (cu începutul în sec. IX); derutant pentru că nu este vorba despre o lucrare cu încărcătura religioasă cuvenită unui astfel de traseu. De altfel, în introducere, autorul îşi exprimă părerea de rău de a nu fi suficient de familiarizat cu această latură a spiritualităţii, experienţa camino-ului fiind şi una  a acomodării sale cu diferitele aspecte ale practicii religioase. 

O interesantă secţiune de anexe (60 pagini)  – menită să împlinească semnificaţia geografică şi  religioasă (aflăm aici şi o micromonografie dedicată apostolului Iacob) a acestei realităţi a lumii contemporane – completează însemnările expuse la persoana întâi.  

Declarat „Itinerar Cultural European” (1987) şi inclus în patrimoniul mondial UNESCO (1993), Camino de Santiago cunoaşte în zilele noastre o nouă perioadă de avânt (prima s-a înregistrat în sec.XII-XIII când anual se îndreptau spre capitala Galiciei 400-500 mii de pelerini) cu motivaţii prodominant culturale. Aceste valenţe sunt evidente şi în textul analizat, autorul folosindu-se de prilejul străbaterii pedestre (repetate anual) a traseului pentru a ne face cunoştinţă cu geografia umană a nordului Spaniei. Nu este însă o antropogeografie clasică ci una trăită în miez de vară, una a percepţiei spaţiului iberic, spaţiu invadat de pelerini (din peste 150 ţări conform statisticilor întocmite la fiecare sfârşit de an), pelerini ce au posibilitatea cunoaşterii reciproce şi a comparării stărilor de lucruri întâlnite pe drum cu cele specifice ţării lor de origine.

La fel se întâmplă şi cu autorul nostru, fapt ce transformă cartea de faţă, într-una „de învăţătură” personală şi a celor interesaţi de parcurgerea acestui traseu, prea puţin cunoscut şi frecventat de către români. Cele 12 pelerinaje spre Santiago de Compostela (2006-2014) i-au asigurat geografului Ion Nicolae un record absolut în galeria călătorilor români din ultima jumătate de secol. Dincolo de realitatea spaţială, caleidoscopică, evidenţiată într-un limbaj accesibil, autorul ne introduce şi în lumea pelerinilor – multietnică, multiculturală, multirasială – un adevărat  eşantion al omenirii zilelor noastre, în coordonatele sale pozitive (prietenie, solidaritate, înţelegere reciprocă, respect ş.a.). Senzaţia transmisă este cea a unei lumi paralele celei în care „ne mişcăm” zilnic, lume dominată informaţional de elemente negative dintre cele mai variate.

Pelerinajul apare astfel ca o evadare temporară  din acest cotidian stresant/ cenuşiu (conform spuselor autorului), evadare ce permite şi o călătorie în propriul trecut, în propria experienţă de viaţă, pelerinajul fiind – ab initio – o opţiune individuală şi nu una de grup. Această evadare face  şi diferenţa dintre pelerinajul actual (într-o lume tot mai desacralizată) şi cel de acum multe secole, ce avea ca specific/ mobil penitenţa, apostolul Iacob având rolul de „mediator” între pelerin şi Mântuitor. „Ami, recommande-moi à Dieu” spuneau pelerinii francezi de odinioară îmbrăţişând imaginea apostolului ce domină altarul catedralei, o capodoperă a stilului romanic.  Să parafrazăm această formulă şi să recomandăm cu căldură această carte despre un fenomen – făuritor în timp al Europei (cf. J.W.Goethe) – pelerinajul actual către Santiago de Compostela, cel de-al treilea loc sfânt al creştinătăţii (după Ierusalim şi Roma).