Panel "Autostrazile de energie şi gaze ale României: cum se va dezvolta infrastructura energetică în următorii 10 ani"

Autor: Cristina Bellu 04.02.2015

„Ca să transporte resursele din Marea Neagră, în investiţie sunt două etape. Una obligatorie este integrarea României pe coridorul de transport sud-est nord-vest. Acest proiect va costa în jur de 860 de milioane de euro. Dacă resursele din Marea Neagră vor fi la un alt nivel, avem în plan un al doilea coridor de transport, care va costa alţi 600 de milioane de euro.”

„Un mix cât mai diversificat şi echilibrat e foarte important. Multe sisteme şi-ar dori diversitatea noastră. În egală măsură, un sistem foarte bine interconectat e mai stabil, asigură posibilitatea unei economii să joace rol regional, dincolo de rolul naţional. Sunt elemente care ar putea fi introduse, cum ar fi posibilitatea de a stoca energie. Sunt mai multe soluţii, cum ar fi centralele cu autopompare sau staţiile de acumulare cu baterii.“

„Softul nu e un suport pentru orice fel de activitate industrială. În ultmul timp s-au schimbat foarte multe lucruri. Noţiunea de self-service, de exemplu. Sunt foarte puţini clienţi care ştiu exact cât plătesc pe energia electrică. Paradigma s-a schimbat foarte mult şi noţiunea de transparenţă a costurilor se schimbă.”

„În ultima perioadă noi am avut şansa să lucrăm pentru companii din energetică şi din agricultură, care pentru perioada actuală fac investiţii. E foarte plăcut să lucrezi în IT când o companie investeşte.”