Avertizare meteo: Ploi, vânt şi precipitaţii mixte în toată ţara

Ziarul Financiar 02.03.2015

Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de luni, ora 18.00, până marţi, la aceeaşi oră, precipitaţiile se vor extinde dinspre vest şi vor cuprinde treptat toată ţara.

Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar în vest şi nord-vest, cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 15-20 de litri pe metru pătrat.

În Maramureş, nordul Moldovei şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte, iar în zona montană vor predomina ninsorile, care pe creste vor fi temporar viscolite.

În cursul zilei de marţi, vântul se va intensifica temporar în majoritatea zonelor, la rafală vitezele vor depăşi local 50 de kilometri pe oră, iar la munte, în special în Munţii Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali va sufla tare, cu peste 70 de kilometri pe oră.