În criză au dispărut 2.500 de firme din imobiliare, dar datoriile au crescut la 15 miliarde de euro

Autor: Cristi Moga 06.03.2015
Numărul firmelor care au ca principal domeniu de activitate imobiliarele a scăzut în intervalul 2008-2013 de la 23.100 la 20.600, în timp ce datoriile acestor societăţi au crescut de la 13,2 mld. euro la 15 miliarde de euro, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.
 
Prăbuşirea pieţei imobiliare a dus la o scădere a activelor de la 23 de miliarde de euro la 20 mld. euro, în ciuda faptului că în intervalul analizat piaţa imobiliară a continuat să se dezvolte, fiind construite clădiri de birouri cu o suprafaţă de circa un milion de metri pătraţi şi câteva zeci de centre comerciale.
 
Valoarea de piaţă a acestora a scăzut pe fondul reducerii veniturilor din chirii, situaţie care a adus la o ajustare a cifrei de afaceri de la 2,56 miliarde de euro la 2,09 miliarde de euro, potrivit aceleiaşi surse.