Şeful Coca-Cola şi-a propus să crească vânzările după doi ani de scăderi

Autor: Mădălina Dediu Panaete 06.03.2015

Jaak Mikkel, estonianul care a preluat cârma businessului Coca-Cola HBC în România la jumătatea anului trecut, spune că anul acesta vrea să crească vânzările în volum ale companiei, după ce anul trecut îmbuteliatorul a terminat cu un minus de 6% al volumelor vândute.

Criza a adus aproape an de an scăderi pentru îmbuteliatorul Coca-Cola, cu excepţia anului 2012, când compania a raportat un plus de 1%. „Anul acesta vrem să creştem vânzările în volum şi acest lucru va fi condus de principalele branduri din porto­fo­liul de băuturi carbo­gazoase: Coca-Cola, Fanta, Sprite, dar şi de brandurile de apă“, a spus într-un interviu acordat ZF Jaak Mikkel, 40 de ani, directorul general al îm­bute­liatorului Coca-Cola în România, liderul pieţei de băuturi răcoritoare cu afaceri de 1,8 mld. de lei în 3013 şi circa 1.500 de angajaţi. Anul trecut, compania a încheiat cu o scădere a volumelor vândute de 6%, până la 790 milioane de litri (139 mil. navete), iar managerul spune că şi cifra de afaceri a scăzut cu un procent mai mic, fără a da însă cifre exacte.