Video. Mihaela Tyrel de Poix, SERVE, ZF Live: Istoria Vinului Cavalerului sau cum un conte francez a înfruntat nămeţii din 1993 pentru a descoperi zona Dealu Mare

Ziarul Financiar 06.03.2015

SERVE, o afacere fondată în urmă cu 20 de ani de către excentricul conte francez de origine corsicană Guy Tyrel de Poix, a fost prima investiţie privată din industria locală a vinului, punând pe piaţă primul brand de vin din capitalism, Vinul Cavalerului.

Stomatolog de meserie şi provenind dintr-o familie cu istorie veche în producerea vinurilor, Guy de Poix ajunge în România din întâmplare unde descoperă potenţialul Dealului Mare, una dintre principalele regiuni viticole ale ţării. „SERVE este prima firmă privată de vinuri din România după Revoluţie. Am fondat firma în 1993 împreună cu Guy Tyrel de Poix. Am ales regiunea Dealu Mare pentru că acolo am găsit o exploataţie mică pentru aceea perioadă, sub 1.000 de hectare, la Ceptura.

Am creat gama Vinul Cavalerului care a ieşit pentru prima oară pe piaţă în 1994 din vinuri cumpărate în sistem de negociere. În 1995 am avut prima recoltă şi atunci a început producerea lui din producţie proprie”, a afirmat Mihaela Tyrel de Poix, proprietarul SERVE, în cadrul ZF Live.