Piaţa facturilor decontate în avans: BRD a crescut cu 5% pe factoring anul trecut, la 960 milioane de euro

Autor: Cristina Cuncea 16.03.2015

"Volumul operaţiunilor de factoring a depăşit 960 milioane euro în 2014, în creştere cu 5% faţă de 2013, într-un context economic marcat de lipsa investiţiilor şi de un nivel relativ ridicat al riscurilor asociate insolvenţelor companiilor. Creşterea volumelor a fost generată în principal de creşterea numărului de clienţi la peste 600 (+ 33% faţă de 2013), banca gestionând peste 2.000 de relaţii vânzător-cumpărător şi aproximativ 300.000 de facturi", se arată într-un comunicat al băncii.

Operaţiunile de factoring intern deţin şi în 2014 ponderea cea mai importantă în cifra de afaceri derulată, 74%, în timp ce operaţiunile de factoring internaţional au înregistrat o uşoară creştere faţă de anul anterior, ajungând la 26% în total portofoliu, atât factoringul de export cât şi cel internaţional având evoluţii foarte bune (creşteri de 22% până la 25%) faţă de volumele înregistrate în 2013.

Operaţiunile de factoring fără regres, prin care banca preia riscul de neplată a debitorilor cedaţi deţin în continuare o pondere semnificativă în total volume în timp ce, pe sectoare de activitate, portofoliul prezintă o bună dispersie, sectoarele cele mai reprezentative fiind construcţiile, industria metalurgică, maşinile şi echipamentele şi comerţul.

Piaţa de factoring a atins anul trecut 2,7 miliarde euro, situându-se la aproximativ acelaşi nivel din 2013, în condiţiile în care companiile de profil se aşteptau la o contracţie a industriei de circa 10%, însă în a doua parte a anului a recuperat, în special pe fondul creşterii consumului.

BRD este prima bancă din România care a introdus în oferta sa, în 1993, operaţiunile de factoring.