UE alocă un milion de euro pentru dezvoltarea unor legături de transport în apropierea Bucureştiului

Autor: Catalina Mihai 19.03.2015

Potrivit comunicatului, România va primi, în cadrul proiectului Ten-T, aproape un milion de euro pentru studii de fezabilitate, juridice şi de mediu în vederea proiectării unei noi legături între aeroportul Henri Coandă Bucureşti, linia de cale ferată Braşov-Bucureşti-Slobozia-Constanţa şi reţeaua de autostrăzi din România.

Studiile fac parte dintr-un proiect mai mare, care cuprinde construcţia unui terminal multimodal pentru transport de marfă şi pasageri, în regiunea Bucureşti-Ilfov, lângă oraşul Otopeni, la intersecţia dintre autostrada care leagă Constanţa (România) de Budapesta (Ungaria) şi calea ferată dintre Constanţa şi Nürnberg/Dresda (Germania).

Proiectul a fost selectat pentru finanţare din partea UE, cu ajutorul experţilor externi, în cadrul Cererii anuale de propuneri TEN-T 2013, secţiunea de proiecte prioritare.

Implementarea sa va fi monitorizată de INEA, Agenţia Executivă pentru Inovare şi Reţele a Comisiei Europene.

CE precizează că proiectul trebuie încheiat până în luna decembrie 2015.

Programul TEN-T a fost creat de Comisia Europeană pentru a sprijini construcţia şi îmbunătăţirea infrastructurii de transport din Uniunea Europeană.