Video ZF Live. Cosmin Vasile, ZRP: Antreprenorii români au început să ceară avocaţilor să verifice legalitatea afacerii înainte să apară probleme în justiţie

Ziarul Financiar 23.03.2015

Antreprenorii români au început să ceară avocaţilor să verifice afacerea şi să se asigure că modelul de business este corect, legal, înainte să apară probleme cu justiţia, a declarat luni la ZF Live Cosmin Vasile, managing partner la casa de avocatură ZRP.

“Putem face o comparatie între marile corporaţii, care au o cultură, care se protejează, fac audit, etc şi firmele autohtone. O corporaţie nu intră niciodată într-un contract pentru că îi place ideea, pentru că se gândeşte că ar putea să facă bani; ei se întreabă de 3 ori înainte dacă e economic şi legal, apoi intră în implementare. Reversul se întâlneşte de multe ori la antreprenori din România”, a spus Cosmin Vasile.

Pe fondul recentelor anchete şi condamnări din instituţii publice şi companii private, tot mai mulţi antreprenori apelează la avocaţi înainte să aibă probleme juridice. “ Este naşterea sentimentului de responsabilitate în gestiunea juridică a afacerii”, a precizat avocatul ZRP.