Bursa de la Bucureşti contrastează cu bursele europene

Autor: Radu Bostan 24.03.2015

Bursa de la Bucureşti se află în scădere de la începutul anului, după ce în 2014 a avut una dintre cele mai bune performanţe din regiune. În schimb, bursele franceză şi germană sunt în creştere puternică, după ce Banca Centrală Europeană a lansat programul prin care va cumpăra obligaţiuni de stat şi corporative în valoare de mii de miliarde de euro.

„Piaţa este mişcată de aşteptări, or, noi suntem business as usual, investitorii nu văd nimic spectaculos la orizont“, spune un broker. „Investitorii se uită către pieţele din zona euro, care sunt susţinute de programul de relaxare monetară al Băncii Centrale Europene.“