Cel mai mare integrator de IT din industria de retail ţinteşte afaceri de 100 mil. euro în 5 ani

Autor: Ioana Nita 26.03.2015

Aproape 80% din afacerile RBC provin din implementarea soluţiilor IT Wincor-Nixdorf, Bizerba, Motorola sau Fujitsu.

Romanian Business Consult (RBC), cel mai mare inte­gra­tor de soluţii IT pentru indus­tria alimentară şi de retail, are în plan să ajungă la afaceri de 100 milioane de euro într-un orizont de timp cu­prins între 5 şi 7 ani, ţinta urmând să fie atin­să atât prin creştere organică, cât şi prin achiziţii.

Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 15,8 milioane euro, 2014 fiind şi anul în care fondul de investiţii Oresa a intrat în acţionariatul RBC cu o partici­paţie minoritară.  „Împreună cu Oresa vrem ca pe lângă creşterea organică să creştem prin achiziţii. Ne uităm după jucători (furni­zo­ri de soluţii – n.red.) în retail, dar pe anu­mite nişe pe care nu le acoperim – farma, ben­zinării, restaurant sau hoteluri”, a de­clarat la ZF Live Andrei Bojiţă, directorul exe­cutiv al RBC. El a adăugat că deo­cam­dată nu au început negocieri, ci doar analizează piaţa.

Achiziţiile ar putea avea un aport cu­prins între 25% şi 50% la creşterea aface­rilor com­paniei, pondere raportată la veniturile aferente anului trecut.