Ponta:Inspectorii Antifraudă să combată evaziunea cu duritate,dar în limita bunului-simţ, fără exces

Ziarul Financiar 29.03.2015

"ANAF îşi pune în practică politica pe care eu am tot cerut-o, de combatere a evaziunii fiscale, şi sper să o facă în continuare, dar fără excese, domnule preşedinte. În limita legii şi a bunului-simţ, că, totuşi, când mergem şi facem excese, cădem în partea cealaltă. Eu cer tuturor angajaţilor ANAF să-şi facă datoria cu duritate, dar nu cu excese şi sunt convins că veţi găsi această limită", i-a spus Ponta şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ştefan-Diaconu, în faţa presei, cu ocazia prezentării datelor privind încasările bugetare în primele luni ale acestui an.

Mesajul a fost transmis după ce, în ultimele zile, în presă au fost relatate cazuri în care inspectorii Direcţiei Antifraudă a ANAF au închis numeroase magazine şi localuri inclusiv pentru sume derizorii provenite din "bacşiş", patronii unităţilor acuzând inspectorii ANAF de exces de zel.