Un aeroport din Polonia folosit de CIA a primit peste 30 de milioane de euro din fonduri UE

Autor: Ioana Bojan 30.03.2015

Fondurile europene fac parte dintr-o sumă totală de aproximativ 48,5 milioane de euro, destinată transformării fostului aerodrom militar într-un aeroport comercial. Din totalul de 615,7 milioane de euro prevăzute de UE pentru aeroporturi în perioada 2007-2013, Polonia a primit mai multe fonduri decât orice alt stat european.

Executivul de la Bruxelles nu are însă niciun control asupra banilor, proveniţi din fondul european de dezvoltare regională, pentru că suma este prea mică pentru a avea participaţie directă. Banii sunt însă administraţi de autorităţile regionale, care au transferat toate fondurile într-o companie creată după ce au obligat un om de afaceri local, care a asigurat obţinerea fondurilor UE, să renunţe la aeroport.

Acest aeroport, situat în regiunea slab populată Warminsko-Mazurskie, este vizat de ancheta privind zborurile secrete ale CIA, care ar putea implica oficiali polonezi de rang înalt. Pădurea densă care înconjoară aerodromul, cea mai mare atracţie turistică din zonă, este protejată de pactul Natura 2000 al UE.

În 2005, aeroportul a înregistrat o singură decolare şi o aterizare a unui avion internaţional, precum şi 151 de decolări şi 152 de aterizări ale unor curse interne. Lucrările de extindere a aeroportului ar trebui finalizate în 2015 şi, potrivit dezvoltatorilor, ar urma să fie folosit de cel puţin 100.000 de pasageri în primul an şi de peste un milion după 2035.

Mariola Przewlocka, fostul director al aeroportului, care a renunţat la funcţie după ce a dat dovezi anchetei PE, în 2007, privind programul CIA de extrădări extraordinare, nu este încrezătoare în potenţialul său comercial. "Szymany poate echilibra balanţa doar dacă este tranzitat de un milion de pasageri. Este imposibil", a apreciat ea.

Jacek Krawczyk, fostul preşedinte al conducerii companiei naţionale aeriene poloneze LOT, a afirmat că întregul proiect nu are nici un sens economic sau operaţional. "De ce să construieşti un aeroport într-o regiune care nu are nicio capacitate de a genera o cerere semnificativă de transport aerian, nu pot să înţeleg", a precizat el, adăugând că aeroportul din Gdansk asigură deja legături cu Scandinavia şi alte regiuni din vestul şi sudul Europei.