Start oficial în lupta pentru funcţia de şef al ANCOM, arbitrul unei pieţe de 4 mld. euro
Mandatul de 6 ani al actualului şef Cătălin Marinescu a expirat pe 1 aprilie. Actualul preşedinte al ANCOM ar avea trei „concurenţi“ în lupta de a fi nominalizaţi pentru această poziţie
Cătălin Marinescu, actualul şef al arbitrului telecom, Dan Georgescu, fost şef al instituţiei, Mircea Cazan, deputat PNL care a fost în trecut şef al SN Radiocomunicaţii şi Răzvan Cotovelea, fost ministru al comunicaţiilor, sunt persoanele care se luptă, potrivit mai multor surse de pe piaţă, să câştige, din partea Guvernului şi a preşedintelui României, nominalizarea pentru un mandat de şase ani de zile în fruntea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), instituţia care face regulile pe piaţa locală de comunicaţii şi servicii poştale - cu o valoare de peste 4 mld. euro pe an. Obţinerea unei nominalizări în funcţie este mai complicată decât în cazul altor instituţii pentru că propunerea este făcută de Guvern, dar numirea este făcută de preşedintele României - deci între cele două „palate“ trebuie să existe un acord.
Lupta pentru ocuparea acestei poziţii se declanşează practic oficial astăzi, după ce mandatul de şase ani al lui Cătălin Marinescu a expirat în data de 1 aprilie. Marinescu a fost propus în funcţie de premierul Emil Boc (PD-L) în anul 2009 şi numit de către preşedintele Traian Băsescu, şi este primul şef din istoria de 13 ani a instituţiei care îşi duce la capăt întreg mandatul.
Foştii şefi ai arbitrului telecom Ion Smeeianu, Dan Georgescu şi Liviu Nistoran au fost schimbaţi prin decizii politice, înainte de expirarea mandatelor, prin modificări aduse legii de funcţionare a autorităţii.