Samsung: Vânzările de televizoare au crescut cu peste 10% şi în T1

Autor: Ioana Nita 08.04.2015

Vânzările de televizoare de pe piaţa locală au crescut cu 10-18% în primul trimestru din acest an, într-un ritm apropiat de cel înregistrat anul trecut, potrivit estimărilor lui Victor Armăşelu, directorul diviziei de consumer electronics din cadrul Samsung Electronics România.

„Datele pentru ianuarie şi februarie şi estimările pentru martie indică o creştere cuprinsă între 10% şi 18% din punct de vedere valoric faţă de perioada similară a anului trecut“, a spus reprezentantul Samsung.

Creşterea din primele luni din 2015 vine după un an record pentru piaţa de televizoare: în 2014 s-au vândut un milion de unităţi - mai multe cu 35%, în valoare de 290 mil. euro, un avans de 20%. Primul trimestru nu poate fi luat reper pentru evoluţia pieţei de televizoare pentru întregul an, fiindcă cele mai mari creşteri ale vânzărilor se înregistrează cel mai adesea în a doua jumătate a anului, în special în ultimul trimestru al anului, însă tendinţa este una pozitivă, spune Armăşelu.