Netflix, evaluată la 34 mld. dolari după ce a trecut de 62 de milioane de abonaţi

Autor: Adrian Seceleanu 20.04.2015
Compania americană Netflix, care operează una dintre cele mai puternice platforme online de conţinut video la cerere, a atins săptămâna trecută o evaluare record de 34 mld. dolari, după ce acţiunile sale au crescut cu 18%, la 562 de dolari, pe fondul anunţului firmei că a ajuns la un „portofoliu” de peste 62 de milioane de abonaţi la nivel global, scrie Bloomberg. În Statele Unite numărul de abonaţi a crescut în primul trimestru cu 2,3 milioane, iar la nivel global cu 2,6 milioane, cererea fiind stimulată de apariţia unui nou sezon din popularul serial politic „House of Cards”. Netflix a avut venituri de 1,57 mld. dolari şi un profit brut de 526 mil. dolari în primul trimestru. Platforma Netflix nu este disponibilă oficial pentru utilizatorii din România.