Cum evoluează cursul de schimb marţi dimineaţă

Autor: Marius Oncu 21.04.2015

În jurul orei 10:10, euro era cotat în piaţa locală la 4,4370 - 4,4385 lei, faţă de 4,4270 lei în tranzacţiile derulate pe finalul şedinţei de luni.

Volumele din prima oră au fost ridicate, însă variaţiile cursului au fost reduse, cu minimul la 4,4340 lei/euro şi maximul la 4,4375 lei/euro.

Activitatea din piaţa interbancară a depăşit media şi luni, când volumele au fost mai mari de circa două ori şi jumătate comparativ cu cât se înregistrează în mod obişnuit în acest interval al zilei, iar maximul a fost înregistrat la 4,4360 lei/euro.

În regiune, forintul şi zlotul au continuat să se întărească şi marţi faţă de euro, cu 0,2%, respectiv 0,3%. Banca centrală a Ungariei are programată marţi o şedinţă de politică monetară, iar analiştii se aşteaptă la o nouă reducere a dobânzii.

Pe pieţele externe, euro s-a depreciat faţă de principalele valute, la fel ca luni, în contextul temerilor investitorilor privind criza din Grecia. Dolarul s-a apreciat cu 0,6%, la 0,9368 euro, iar francul elveţian cu 0,3%, la 0,9764 euro.

Cursul pentru euro anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut luni cu 2,35 bani, la 4,4345 lei, iar dolarul a urcat cu 4,57 bani, la 4,1234 lei, revenind astfel după reculul mai puternic de vineri, când moneda americană a coborât cu peste 6 bani.

Vineri, BNR a anunţat un curs pentru euro de 4,4110 lei, iar pentru dolar de 4,0777 lei.

Referinţa pentru francul elveţian a crescut cu 3,35 bani, de la 4,2767 lei la 4,3102 lei.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.